Ce este un Fiziokinetoterapeut?

Fiziokinetoterapeuții noștri sunt abolvenți ai studiilor universitare de specialitate și sunt experți în diagnosticarea și tratarea leziunilor, prescrierea de exerciții fizice, prevenirea leziunilor, reabilitare post-traumatică, precum și în multe alte arii din domeniul recuperării, sportului și sănătății.

Cum mă pot pregăti pentru prima vizită?

Fiți pregătiți să furnizați Fiziokinetoterapeutului nostru detalii relevante din istoricul dvs. medical sau chirurgical, ca de exemplu: rapoarte de analize recente, radiografii, ecografii, RMN, prescripții medicamentoase, etc.

De câte ședințe de terapie am nevoie?

Numărul de ședințe de terapie variază în funcție de afecțiunile întâlnite, dar și de implicarea dumneavoastră. După o evaluare amănunțită, Fiziokinetoterapeutul va discuta cu dvs. planul de tratament pentru procesul de reabilitare de care veți avea nevoie.

De ce echipament am nevoie?

Este important să aveți echipament de schimb de tip trening (tricou, pantaloni sport scurți/ lungi și încălțăminte sport neutilizată în exterior), pentru a putea efectua exercițiile de recuperare confortabil și, în același timp, pentru asigurarea unui mediu plăcut și curat în cadrul cabinetului.

Care sunt beneficiile terapiei?

Fiziokinetoterapeutii noștri se focusează pe reabilitarea funcțiilor motrice normale ale pacientului. Indiferent dacă afecțiunea a apărut în urma unui accident neprevăzut sau suprasolicitare, în urma terapiei veți observa scăderea inflamației, dispariția durerii, creșterea mobilității și flexibilității, evoluția abilităților funcționale, revenirea la activitățile zilnice, o stare generală îmbunătățită

Am nevoie de recomandarea unui medic de specialitate?

Recomandarea unui medic de specialitate nu este imperios necesară. Fiziokinetoterapeuții Rowa Kinetic Hub pot evalua și trata fără trimitere de la medicul specializat, dar dacă aveți deja o expertiză medicală de specialitate, aceasta poate fi foarte utilă în vederea realizării unui program de recuperare personalizat.

Am o întrebare

Pentru orice întrebări ați avea, ne puteți suna sau ne puteți trimite un mesaj folosind formularul de mai jos.

Unul dintre reprezentanții noștri vă va răspunde în cel mai scurt timp.

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

    Prin completarea formularului de mai jos sunteți de acord să fiți contactat/ă de către un reprezentant Rowa Kinetic Hub în legătură cu informațiile solicitate.